Perla – perfecțiune în simplitate. Bijuteriile cu perle – statut și eleganță.
Perla – semn de bună stare
Atunci când urma să mă mărit am avut primul imbold de a avea un șirag de perle. De undeva, din instinctul meu, am asociat perla cu eleganța, cu schimbarea statului meu social, cu o nouă etapă a vieții
Am găsit un șirag simplu, cu perle micuțe și am simțit că mi se potrivește perfect. L-am purtat la cununia civilă, evitând să îl port la nuntă pentru că… deși nu sunt superstițioasă e mai bine să faci ce se face în astfel de momente.
Perlele – lacrimile zeilor sau generatoare de lacrimi?
Cred că știți și voi că se spune că nu e bine să porți perle la nuntă pentru că înseamnă lacrimi. Dar eu tind să cred că această credință a apărut dintr-o traducere greșită a expresiei ”lacrimile zeilor”, așa cum au fost ele cunoscute la început.
Care început? Atunci, în urmă cu mii de ani când oamenii au descoperit aceste comori ascunse în adâncul apelor.
Perla – regina pietrelor prețioase
Se crede că perlele au fost venerate și folosite ca ”monedă” de schimb încă de acum 6000 de ani.
Cert este că perlele erau cunoscute, purtate și prețuite în Egiptul Antic, cu peste 4000 de ani în urmă.
Una dintre iubitoarele celebre de perle este chiar regina Cleopatra care, nu doar că le purta, dar le-a și folosit pentru a câștiga un pariu cu generalul roman Marc Anthony. Mai exact a spart o perlă, a pus praful în paharul cu vin și a băut conținutul.
Perlele folosite în medicină
Iar asta mă face să vă spun că perlele erau folosite și în medicină. Cum este posibil acest lucru? Prin faptul că perla este un carbonat de calciu, având proprietăți terapeutice folosite în China antică dar sunt folosite și azi în industria farmaceutică. Desigur, cele de calitate inferioară.
Pentru că azi, după cum știți, perlele nu se mai culeg din adâncuri, ci se cultivă în ferme special amenajate.
Cine a cultivat primele perle
Primele perle de cultură au fost obținute de către Mikimoto Kokichi împreună cu soția sa, Ume, în anul 1893.
Desigur, au trecut mulți ani până când tehnica obținerii perlelor a fost perfecționată.
Dar în ziua de azi oamenii sunt capabili să cultive o varietate de perle în pepiniere special amenajate pentru ca noi, femeile, să ne bucurăm în număr cât mai mare de aceste minunate miracole ale naturii.
După forma și calitatea lor perlele sunt evaluate și clasificate, prețul fiind cel care ne vorbește despre aceste diferențe. Dar, indiferent de acest clasificări, perlele atrag atenția atunci când sunt purtate, conferind purtătoarei lor încredere, eleganță și acel ceva special pe care ne dorim toate să îl transmitem.
Perlele naturale rămân în continuare rare și foarte scumpe, ba chiar recoltarea lor este interzisă în multe părți ale globului.
Deși în ziua de azi au devenit accesibile, în continuare perlele sunt foarte căutate și sunt asociate cu prosperitatea, cu frumusețea și eleganța. Important e să îngrijim bijuteriile și să le păstrăm adecvat, astfel încât să le prelungim durata de viată.
Recomandarile magazinului VavalyArt
Pentru că, nu-i așa, ce poate fi mai feminin și elegant decât o pereche de cercei cu mici ”lacrimi ale zeilor”?

Cum poți pune mai bine în valoare o ținută office? Poartă un colier cu perle și lant aur modern, elegant și versatil!
Brățările, la rândul lor, au și ele un rol important în punerea în valoare a unei femei. Încheietura mâinii, împodobită cu o brățară cu perle rose-gold, devine un punct de atragere a atenției.

Sper ca aceste produse să vă inspire și să integrați mai ușor perlele în ținutele voastre.